Fiecare alegere pe care o facem reprezintă un început de drum. Pășim cu pași mici în direcția unui ideal de moment, care pare a fi atunci însăși esența noastră. Numai timpul poate însă confirma dacă idealul ce pare într-o singură clipă atât de măreț este o rază de inspirație sau însăși lumina după care ne vom călăuzi viitorul.
Sufletul fiecaruia dintre noi ascunde un infinit potențial, care poate fi scos la lumină doar prin voință, încredere și puterea de a lupta pentru ca visurile să devină realitate. De aceea, în fiecare om regăsim ascunse o multitudine de talente, și tot ceea ce ne face diferiți este modul în care alegem sa le manifestăm. Un artist este, în primul rând, cel care crede în forța gândurilor sale atât cât, dincolo de un simplu produs al imaginației, să le poată concretiza într-o formă materială cu valoare de simbol: creația artistică. Ceea ce arta exprimă este o alegorie de trăiri, ce poate fi receptată doar redescoperindu-ne pe noi înșine. Pentru a înțelege arta cu adevărat este necesar să căutăm expresia sentimentelor artistului în propriul nostru suflet.
Arta este un mesaj de iubire. Ea ne spune, mai presus de forme si culori, că între tot ceea ce ne inconjoară există o armonie care rămâne ascunsă doar datorită aparențelor. Astfel că opera de artă este o comuniune simbolică a sufletului artistului cu toți cei care ajung să descifreze sensul profund al operelor sale.
Misiunea fiecărui artist este ca prin ceea ce creează să exprime idealurile ce par tangibile doar în imaginația noastră. Materializate, aceste idealuri dobândesc o particularizare care pare a le limita – de aceea realizarea unei opere de artă de o forma desăvârșită nu reprezintă scopul final, ci doar mijlocul simbolic prin care un suflet se exprimă altui suflet. Idealul artei este acela de a comunica indescriptibilul.
Rasplata cea mai de seamă a oricărui artist este să vadă cum rezultatele muncii sale trezesc în ceilalți mai mult decât sentimentul contemplației.Un desen nu se definește în ore de lucru sau în creioane folosite, ci în motivația care stă în spatele lui, în semnificația pe care o capătă. Începutul său nu este doar schița, ci sentimentele ce te determină să le așterni pe hârtie…