Aproape sau la distanță, în timpuri mai liniștite sau marcate de incertitudine, sărbătorile ne aduc mereu mai aproape de familie, de credință, de chemarea de a fi mai buni, mai liniștiți, mai uniți. Sărbătorile păstrează nealterate, prin încărcătura lor simbolică, anumite valori universale și atemporale, exprimate prin tradiții și obiceiuri. Dar dacă acestea se schimbă în timp sau se îndepărtează de sensul inițial, ne putem întreba: cum anume ne va afecta, în esență?
Paștele de anul acesta ne-a oferit un răspuns concret la această întrebare: când siguranța și sănătatea primează, tradițiile se pot schimba sub aspect formal, atâta timp cât temeiul lor de a exista se păstrează. Deși uneori tindem să le negăm, să le considerăm prea puțin adecvate vieții moderne, tradițiile nu reprezintă o piedică pentru prezent, ci un garant al dezvoltării unitare de-a lungul istoriei. Fie că vorbim de moștenirea materială sau de cea culturală, acestea conservă însuși felul de a fi al oamenilor dintr-un anumit loc.
Tradițiile urmează ciclicitatea vieții și păstrează cunoașterea populară
Din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au transmis prin puterea exemplului și prin viu grai cunoștințele. Păstrarea prin tradiție conferă o anumită legitimitate, o valoare confirmată de vechime și de experiență. Totodată, ele servesc ca puncte de reper în trecerea timpului, marcând începutul și sfârșitul anumitor perioade, în strânsă legătură cu natura sau cu evenimente istorice.
”Sărbătorile sînt, de fapt, timpul sacru al unor ritualuri menite să păstreze rînduiala lumii şi să susţină rostul oamenilor. (…) Căci toţi cei care participă la ele au convingerea profundă că aşa este rînduit de cînd lumea, că sărbătorile (adică ritualurile respective) le vor face viaţa mai uşoară, dar şi invers, că nerespectarea lor va atrage nenorociri. Sărbătorile, multe la număr, sînt păstrate deci cu sfinţenie din respect şi din teamă, nu din lene sau simplă plăcere. Şi nici de dragul „păstrării tradiţiilor“! Pe scurt, sărbătorile ţin de ontologie, nu de entertainment. Faptul că sînt însoţite, adesea, şi de petrecere este cu totul altceva: bucuria face parte şi ea din ritual.” – Vintilă Mihăilescu, Dilema veche, nr. 582, 9-15 aprilie 2015
Tradițiile reprezintă un liant al comunității – rol social
Valorile de patrimoniu, atât de ordin material, cât și cele social-cuturale, sunt elemente ce stau la baza identității unei comunități. Locurile care își păstrează nealterate tradițiile ne pun în legătură cu o anumită aspirație de bază a omului, aceea de a-și găsi locul în comunitate, de a se simți parte din ea. Pe de altă parte, distrugerea acestor valori este marcantă și chiar iremediabilă, în unele cazuri, pentru comunitatea respectivă.
”Cel dintâi lucru la care aspiră un curent nou, ce luptă împotriva tradiţiei, este de a-şi crea o tradiţie.” – Lucian Blaga
Istoria recentă ne poate oferi o lecție importantă în ilustrarea acestui aspect: consecințele distrugerii patrimoniului arhitectural, în procesul intensiv de industrializare și urbanizare ce a marcat secolul XX. Una din criticile aduse urbanismului funcționalist și arhitecturii moderne este tocmai senzația de alienare și ștergerea identității, care au generat probleme sociale. Ulterior, în anii 80, postmodernismul a impus o schimbare de paradigmă și o mai mare grijă pentru păstrarea patrimoniului construit, a identității unui loc.
Totuși, rămâne permanent conflictul, ideologic sau financiar, între vechi și nou, între responsabilitatea de a păstra și a da mai departe moștenirea culturală următoarelor generații și dorința de a marca intervenția prezentului. Nevoile actuale nu trebuie negate, precum nu trebuie negat nici trecutul. Important e însă ca ele să fie relaționate cu respect și să păstreze, prin valorile lor, specificul intrinsec al locului și societății respective.
Tradițiile ne conferă sentimentul de identitate și apartenență – rol psihologic
Mulți dintre noi plecăm în alt oraș sau în altă țară, la muncă sau la studii. Însă, odată ajunși acolo, cu toate noile oportunități care se deschid, se resimte totuși și o lipsă de apartenență, acel dor de acasă, de familie, de tot ceea ce ne reprezintă ca oameni.
Farmecul locurilor natale ține mult de comunitate, pentru că acolo unde oamenii se cunosc cu toții, exista mai multă încredere și siguranță, precum și un sentiment de a putea înțelege și de a fi înțeles. O astfel de comunitate se construiește în timp și este legată prin tradiții.
Odată distrusă, tradiția este aproape imposibil de reclădit. Pentru că noi nu mai avem nici răbdare, nici dependență față de mediul din care provenim, iar când ceva se deteriorează am fost învățați să aruncăm, în loc să reparăm. Simțim constant presiunea de a veni mereu cu ceva nou, de a găsi noi oportunități, tot mai repede. În toată această cursă, să ne facem timp să privim în urmă și să ne gândim dacă nu cumva ne-am pierdut pe drum chiar pe noi înșine…
