Când suntem departe… poate e mai puțin entuziasm, mai puțină bucurie, iar scânteile din priviri se pierd în rutina zilei. Dar totuși, această depărtare ne poate readuce atâtea amintiri și gânduri de parcă fiecare amănunt se conturează mai puternic și își dezvăluie o gamă întreagă de semnificații. La fel cum o făceau trăsăturile de pe chipurile noastre, capabile a transmite atât de multe…
Depărtarea ne poate face să privim lucrurile altfel. Poți oare să cunoști un om când rămâne departe de tine? Desigur – și poate chiar mai bine, mai profund. Suntem, fiecare din noi, o colecție de idei, pasiuni, trăiri. Luând aceste lucruri și punându-te, treptat, în pielea celuilalt, ajungi să ai o înțelegere mult mai obiectivă. Pentru că, asimilând fațetele personalității unui om, ajungi să îl apreciezi dincolo de orice circumstanțe, pentru ceea ce e el în realitate, autentic. Aceasta poate fi o cale nu doar pentru a cunoaște alți oameni, dar și pentru propria ta inspirație, un impuls de creștere și schimbare. Când cineva îți trezește admirația sau respectul, înseamnă că, studiind și trăind măcar puțin în spiritul său, acel bine va deveni parte din tine.
Uneori obișnuim să facem asta cu oamenii celebri. Mai întâi auzim de realizările lor și prin asta ne atrag atenția. Ne dorim să recreăm cumva trăsăturile și viețile lor. Abia apoi intervine curiozitatea de a descoperi cum sunt ei ca oameni, în viața de zi cu zi – pentru a ni-i apropia cumva. Și totuși, la ce bun să fugi după o simplă prezență, dacă nu ții cont de tot substratul care se ascunde după un chip?
„Căci văzul e cel mai ascuțit dintre toate simțurile îngăduite trupului nostru; el nu poate vedea însă gândurile. De ce iubiri nemaipomenite am avea parte dacă gândul ne-ar putea oferi o cât mai clară întruchipare a sa pentru a putea fi admirat!” (Platon – ”Phaidros”)
În legătură cu oamenii care fac parte deja din viața noastră, ne legăm excesiv de aspecte circumstanțiale – cum ne simțim într-un anumit moment, desfășurând împreună o anumită activitate. Pierdem astfel din vedere ce reprezintă omul respectiv în ansamblu, întregul său set de calități și competențe care, în mod evident, nu se pot manifesta deodată. Pentru a le descoperi cu adevărat e nevoie de timp și de atenție, aspecte foarte volatile în stilul nostru actual de viață.
În toate contează semnificația, ceea ce îți inspiră un lucru sau o persoană. Atunci deja nu mai contează distanța, pentru că gândirea, ideile, visurile, nu sunt limitate decât de timp și de voință. De asta cred că cea mai puternică inspirație și motivație e să ai alături un om care e dovada vie a faptului că propriile tale speranțe sunt realizabile. Și nu neapărat să îți stea fizic alături, cât să fie prezent în inima și gândurile tale.
Că tot stăm departe acum… Ce-ar fi să facem cunoștință împărtășindu-ne pasiunile, încercând, fie și pentru puțin timp, să ne punem în pielea celorlalți, să îi descoperim și să îi înțelegem recreând activitățile care pe ei îi definesc? Nicio altă formă de cunoaștere nu e atât de benefică precum puterea exemplului. Să ne lăsăm inspirați de toate lucrurile bune pe care le fac oamenii apropiați. Pentru că ceea ce vedem în fiecare zi devine mai greu de remarcat și de apreciat, dar e, totuși, mereu acolo și contribuie la bunăstarea noastră, chiar dacă nu receptăm asta conștient.
Să găsim mai des cuvinte frumoase pentru ei. Să apreciem mai mult ceea ce avem. Și fie ca tot ceea ce gândim și ne dorim în perioada asta să rămână ca promisiuni ale unei vieți viitoare, frumoase, când ne vom revedea cu toții…
